Priveşte firul ce-alunecă,dulcele sânge.
Iată,în timp ce inima fecioarei se frânge..
Doar gustul cel pur te-ademeneşte iar.
Rânjeşti,cu chipul femeii ce-ţi pare hilar:

Cu ochii prinşi în pânzele morţii,
Regretând iar şi iar sunetul porţii.
Căci ţi-a ieşit în cale,în braţele tale.
Şi a căzut slab,trupul cel moale.

În buzele dulci vedeai ispita.
Slăveai necontenit faptul c-ai părăsit cripta.
Ca o fiară,ai tăbărât asupra ei speriând-o.
Şi-acum uşor-uşor,îi furi sângele-omorând-o.

Încearcă o şoapt-a-ţi lăsa amintire,
Dar moartea-i aproape,nu-i timp de gândire.
Ar vrea să citeşti în ochii-i de-azur mâhnirea,
Regretul şi ura ce-o simte,căci i-ai furat fericirea.

Blesteme ea cheamă,dar n-o pot ajuta.
Căci sufletul tău e mort,ca şi ea.
Acoperi c-un sărut un trup fără viaţă.
Şi iarăşi dispari în noaptea grea,fără speranţă.