Crematoriu

E ametitor..enervant..dubios.Cum se face ca imediat ce incepi sa te maturizezi,totul se transforma incredibil de rapid?Hartiile pe care iti scriai sentimentele candva te enerveaza acum.Le mototolesti si le arunci intr-un colt,scos din minti.Fara sa stii,le arunci intr-un crematoriu oribil.

Sentimentele alea sunt ca pasarea Phoenix.De cate ori apare cineva nou,incepe sa vorbeasca cu tine mai mult si mai mult.Cu fiecare cuvant,mai cade o alta picatura de gaz pe hartiile mototolite si,pana ce totul se dezvolta si obtine proportii mult mai mari,vor fi complet imbibate.Si intotdeauna,cineva e tentat.Tentat sa se plimbe pe langa sentimentele tale cu..un foc.Tentat sa se joace cu tine,sa te ameninte ca o sa arunce in hartiile alea cu un chibrit,o bricheta..o inima in flacari.

Numai ca toti oamenii aia au prea multa incredere in ei.Chiar daca pe langa incredere,au si ei sentimente,uita de calitatea princeps a sentimentelor de a renaste din cenusa.Considera ca focul cu care se joaca pe langa hartiile tale este asul lor din maneca si,cand se simt puternici..crematoriul se dezlantuie.Focul incepe sa arda din ce in ce mai tare,te doare si te distruge pe dinauntru.Insa acesta e destul de sadic incat sa te pastreze in viata.Desi iti face scrum orice amintire fericita,te mentine in stare sa fii constient de tot ce e in jurul tau.Si chiar daca tu vezi tot ce se intampla,nu gasesti un motiv pentru care ar trebui sa te intereseze.

Dar nu am spus ca sentimentele sunt ca un Phoenix?Da.Desi vei fi distrus si hartiile vor arde,vor fi transformate in cenusa..aceea cenusa va naste alte sentimente.Pe care le vei scrie din nou pe foi.Care te vor enerva din nou,candva.Pe care le vei arunca in crematoriu.Si totul se va repeta..

Gri.

In fiecare zi e la fel.Oameni cenusii isi plimba pasii nesiguri in..locuri cenusii.Si toate sunt la fel.Toate sunt triste,lipsite de culoare,de orice urma de fericire.Oricat s-ar chinui oamenii sa afle de ce e asa,nicio ipoteza nu e corecta.Gresit.Deloc plauzibil.Poate pentru ca Fat Frumos a fugit de langa noi.Poate pentru ca de-atunci,Ileana Cosanzeana nu a mai zambit deloc.Sau poate pentru ca zmeul nu mai lupta.Pentru ca nu mai e nimic cu care sa te poti lupta.Nimeni nu mai lupta pentru cine e.Pentru ce vrea.Pentru ce crede.Au fost la inceput altii care-au crezut ca pot sa invinga tot..numai ca societatea se catara cu abilitate pe acel crez si il distruge.Il pune la pamant.Il sufoca.Si atunci cerul pare mai aproape de tine,doar ca sa iti faca tie lumea mai mica..si te cuprinde sentimentul ala ciudat de claustrofobie.Norii par sadici,cu un zambet ironic pe fata.Ca si acum ei ar fi reusit sa se ridice de pe pamantul mizerabil pe care stai inainte sa fie totul distrus.Si soarele iti ofera mai putina lumina.Ca si cum el stie unde e Fat Frumos,dar il pastreaza acolo..si ii ofera lui toata lumina.Singurul lucru care nu e gri e sangele care iti picura uneori din suflet cand observi ca tot ce faci e in zadar.Enervant.Nefolositor.