Sufletu-mi este ingropat in mii de zambete,
Si nu pot sa ma bucur deloc de ele.
In lanturi de durere mi-e sufletul cuprins,
Si-oricat as incerca,nu pot sa scap de rele.
Visele-mi sunt curpinse de sange,intuneric,
E un cosmar pe un fundal cu cer cu stele-feeric.
Iar eu caut in continuu,nu gasesc flacara,
Si stau in negrele-mi vise,caci ea a disparut,
Nu stiu ce s-a intamplat,insa de cand ai aparut...
A fugit ea,si au venit ele:miile,sutele de rele.
Mi-ai acaparat viata si-acum nu stiu cum sa fac,
Vreau sa tip sa ma salvez,si totusi trebuie sa tac.
Imi strang nebuna buzele-ntre dinti usor,
Si sangele tasneste-n nebunie dand navala,
Tip si nebuna ma razbun,cu toate ca strabate acel fior...
Fiorul ce-mi spune sa nu strig,si sa fiu calma,
Dar nu-l ascult,si parca-n flacari sufletul imi zbiara.
Si totu-i gol,nici fericire,dar nici ura,gol iara.
Nici nu se umple,doar exista,de strigat a fost pustiit,
Caci toti au auzit ce-n suflet imi tineam..si au fugit.
Pustie-as fi si eu de-acuma,caci tu-ai fugit din a mea lume,
Sunt doar eu si ale mele ganduri,incerc cu disperare sa creez umbre.
Dar ele cresc din goliciune,si-apoi dispar necunoscute,
Sunt intuneric si atat,chiar de-s fantasme vrute,
Neputincioase,nu reusesc sa lunece-n a vietii lume,
Se sparg in valurile strigatului ce domneste,
Chiar de-i tacere peste tot,in suflet moartea straluceste.
E o sclipire-fermecata,ce-n intuneric ea patrunde,
Necunoscut trimite-adanc in inima cateva unde,
Sperand ca undeva s-ascuns dulcele pictor al vietii mele.
E seninul sentiment plin de fler si culoare,pe degete cu mii de inele,
Sunt toate cu chipuri si-expresii cu fler faurite anume,
Au vorbe pline de-ntelepciune in ele si-ncearca sa-si dea un nume...
Dar sclipirea-i inselatoare,nu vrea sa creeze decat amagire,
Si de le-ajuta,e doar sa nu sfarseasca sufletul fara durere...
Le-aduce prin jocurile sale nesfarsite si vraji cat mai multa putere,
Si-apoi doboara zambete cu-a mortii sabie,zdrobind a fericirii vrere.
Astfel puternic sufletul se ridica iar,caci cateva umbre-au aparut,
Se simte intreg si totusi ceva lipseste,iar flacara rade,caci ea asa a vrut.
Umbrele-nselatoare ce joaca sufletul pe degete rad si ele,
Nu au placere,nu stiu sa rada,in schimb au invatat cum sa insele.
Desi m-ajuta toti si-ncearca sa ma faca macar o secunda sa zambesc,
Stiu ca n-am scapare,dar si eu am invatat in ce fel de lume traiesc...
E-nselatoare,murdara si nebuna,dar stiu ca-i doar a mea,
Chiar de-s si hoti si ucigasi,tot viata noastra,cea rea...
Rezist,caci jocul mortii nu se sfarseste niciodata din ale sale feste.
Ma clatin pe strada plina de gropi a vietii,si-mi privesc adunate-n cos zestre,
Sunt darurile ce le-am primit sa ma tina pe picioare,
Cuvinte ce le-asez nestavilit pe hartia de-un alb invechit,
Si modul in care-ncerc sa ies in evidenta si sa vorbesc slabit.