Sunt un inger condamnat la suferinta,
Singur plang cu lacrimi,in nestiinta.
Visele mele-au fugit acum mii de ani,
Sunt doar sufletul,condamnat la nefiinta.

Am ramas cu lacrimile ce curg usor,
Lacrimi ce sunt doar sange incolor.
Negre,ca sufletul intunecat de suparare.
Doar eu si sufletul meu fara culoare.

Aripile-mi sunt prinse in negre panglici.
Si mainile incatusate de arici...
Sunt catuse cu mii de spini ce ma chinuie.
Dar nu ma zbat,caci stiu:scapare nu-i aici.

Sufletul se modeleaza,un corp se intrevede,
Doar o secunda si dispare,caci din nimic purcede.
E o secunda-n care rochii albe acopera suferinta.
Dar nu fac decat sa arda si mai mult dorinta.

E vechiul vis ce ma bantuie inca,
E prapastia intunecata si-e asa de adanca.
Am cazut in ea,visul imi urmeaza suferinta.
O face doar sa creasca..asa ma bantuie dorinta.

Dorinta de a fi din nou un om.
Raman cu visul atarnat de-un pom...
Pomul ce-mi zgarie aripile la nesfarsit.
Si n-am scapare,doar suferinta pentru infinit...
Un inger de iubire orbit.